Acasă » Vedete » Andra Măruță, concert erotic la Drobeta-Turnu Severin. Cei din primul rând au văzut TOT

Andra Măruță, concert erotic la Drobeta-Turnu Severin. Cei din primul rând au văzut TOT

De: Cristian Lisandru 18/08/2019 | 10:59
Andra Măruță, concert erotic la Drobeta-Turnu Severin. Cei din primul rând au văzut TOT
Andra Măruță, concert erotic la Drobeta-Turnu Severin. Cei din primul rând au văzut TOT

Concert senzațional susținut de Andra la Drobeta-Turnu Severin, iar atmosfera a fost una cu adevărat incendiară. Plus tenta erotică dată de vestimentația Andrei, iar fanii din primele rânduri și-au admirat vedeta și s-au bucurat de fiecare piesă interpretată.

Nu este un secret pentru nimeni că Andra reușește să facă show orinde merge, iar aparițiile sale sunt apreciate, de fiecare dată, la justa valoare. Fanii o adoră, piesele interpretate devin hituri, în foarte scurtă vreme, iar spectacolul de sunet și lumină este garantat. Dar iată că fanii sunt răsfățați și din punct de vedere vizual, nu numai auditiv, ținuta de scenă aleasă de Andra fiind una care a lăsat să se vadă chiar mai mult decât ar fi dorit vedeta. Privilegiații au fost, așa cum scriam mai sus, fanii din primele rânduri.

”Cand suntem împreună cu miile ies scantei! Mulțumesc tuturor celor care au venit alaturi de mine la Dobeta sa faca parte din povestea turneului”, a scris Andra pe pagina sa de socializare.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mai ții minte legendarul telefon NOKIA 3210?! Cu câți lei se vinde acum, în mai 2024
Mai ții minte legendarul telefon NOKIA 3210?! Cu câți lei se vinde acum, în mai...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Povestea de film a doi mari actori români. Și-au unit destinele în urmă cu 41 ani. S-au despărţit și s-au regăsit la 21 de ani de la divorț
Povestea de film a doi mari actori români. Și-au unit destinele în urmă cu 41...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila în care locuia alături de divă
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Fabrica din România care va produce pe bandă rulantă. A fost deschisă recent și va exporta produsele în toată Europa
Fabrica din România care va produce pe bandă rulantă. A fost deschisă recent și va...
“Micuțul oraș subteran” din România a fost închis. Turiștii nu-l mai pot vizita. Ce s-a întâmplat: “Ni s-a spus că nu putem intra”
“Micuțul oraș subteran” din România a fost închis. Turiștii nu-l mai pot vizita. Ce s-a...
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește
Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia....
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
Marea împăcare între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Cei doi au îngropat securea războiului
Marea împăcare între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Cei doi au îngropat securea războiului
Supermarketul celebru din România care oferă 60 de bani pentru fiecare sticlă reciclată din programul SGR. Oferta pe care trebuie s-o știe toți românii
Supermarketul celebru din România care oferă 60 de bani pentru fiecare sticlă reciclată din programul...
Cele mai puternice patru zodii din horoscop în luna iunie. Nimic nu le doboară, câștigă pe toate planurile
Cele mai puternice patru zodii din horoscop în luna iunie. Nimic nu le doboară, câștigă...
×